Caracterizarea folclorică

Asemenea întregului popor român, locuitorii comunei Vama sunt creatorii şi păstrătorii unei bogate şi frumoase literaturi populare.
De-a lungul timpului existenţa noastră pe aceste meleaguri a fost însoţită de cântece: de sărăcie şi de revoltă, de cătănie şi de război, de înstrăinare, de jale şi de noroc, de ciobănie şi de dragoste şi dor; de legende şi basme; de creaţii literare legale de tradiţiile locuitorilor, ori de snoave, proverbe, strigături şi ghicitori.
Multe legende dau o explicaţie fabuloasă originii unor locuitori sau a numelor unor forme de relief sau proprietăţi şi însuşiri.
De exemplu strada Olarilor care în trecut se mai numea şi strada Fugăieni, a fost numită aşa deoarece în anul când s-a construit biserica ortodoxă s-au stabilit nişte taxe iar oamenii de pe acea stradă au fugit din localitate şi s-au întors când biserica a fost terminată, iar locuitorii comunei au numit acea stradă "Fugăieni".


Poezia obiceiurilor populare tradiţionale include o mare bogăţie de colinde religioase, dar şi laice, cântate începând cu Ajunul Crăciunului (24 decembrie) de cete de colindători organizate pe grupe de vârste: copii, tineri şi vârstnici.
În Ajunul Crăciunului de pe o stradă pe alta răsună colindele copiilor mici ce colindă pe la casele sătenilor care îi omenesc cu colaci proaspeţi scoşi din cuptor, nuci, mere, dulciuri sau chiar bani. Datorită bucuriei şi veseliei cu care sunt înconjuraţi, chiar dacă obrajii le sunt roşii şi mânuţele îngheţate de frig ei colindă până pe înserat "Florile dalbe", "Ieşi Ioane până afară" şi altele.
Spre seară băieţii de 14 şi 15 ani în grup de opt inşi îmbrăcaţi cu bluze albe şi pantaloni negrii, dotaţi cu săbii de lemn, cu şepci de împărat, cătună, crai şi îngeri, ornate cu staniol colorat, poartă cu ei "Viflaimul " (îmbrăcat cu globuri colorate,mărgele, beteală) din casă în casă unde fiecare îşi joacă rolul său. Alţii băieţi merg cu "Steaua", unde sunt alte roluri.
La fel şi fetele de aceeaşi vârstă îmbrăcate cu rochiţe albe şi lungi, cu şepci frumos ornate cu beteală, având roluri de împărat, cătună, îngeri, poartă cu ele "Peştera" împodobită, în care este ieslea şi o păpuşă mică simbolizând peştera şi ieslea cu pruncul Isus.
În aceea noapte sfântă băieţii mai mari organizaţi în grupuri, colindă casele unde sunt fete de vârsta lor, urmând ca noaptea următoare să meargă împreună cu ei la colindat. La fel şi cei căsătoriţi merg la colindat unii la alţii, în prima noapte bărbaţii iar în a doua noapte bărbaţii şi femeile.
În noaptea de Crăciun la ora 24, toţi oamenii merg la biserică la "litie" (slujbă). Atunci satul întreg răsună de colinzi, e un moment când ai impresia că cerul s-a deschis şi îngerii colindă împreună cu suflarea omenească.

"Pluguşorul", colindul de Anul Nou se practică de către copii şi are origine livrească, nefiind caracteristic acestor locuri.


Unul dintre obiceiurile de peste an legate de agricultură are loc la Rusalii când se sfinţeşte grâul şi la Sânzâiene când se împletesc cununiţe de flori de sânzâiene care se aruncă pe acoperişul casei ca semn a recunoştinţei pentru belşug şi bunăstare.
La naşterea unui fiu sau fică a satului, după ce acesta a fost botezat în biserică, are loc  "ospăţul", unde naşii cu rudeniile chemate petrec până dimineaţa.
De reţinut este poezia celor mai importante evenimente ale vieţii: nunta şi înmormântarea.

 

Cântecele de nuntă sunt adaptate ritualului tradiţional al nunţii româneşti şi sunt legale de momentele cerutului miresei şi al mirelui, de dansul miresei şi de "tărostit" (oferirea cadourilor pentru miri). În majoritate, aceste creaţii au un conţinut hazliu, urmărind crearea unei stări de bună dispoziţie participanţilor la nuntă.

De exemplu "tarostele" rosteşte următoarele versuri înainte ca mirele să meargă spre casa miresei:

"Onorat public, cinstită adunare
Vă rog să fiţi cu puţină ascultare
La vreo câteva cuvinte
Care ne stau în cărţi scrise
Si azi trebuiesc zise,
Că tânărul nost crăişor
Zice aşa prin gura mea:
- Iubiţii mei părinţi
Care m-aţi crescut
Cu multă trudă
Si cu multă osteneală,
Si acum când am ajuns şi eu mare
Vine o pasăre şi mă răpeşte
Si-nspre ţara ei porneşte.
Frunză verde de sub prun,
Ia-ţi măi mire rămas bun
De la frunza de măr dulce,
De la a ta măicuţă dulce,
De la frunza cea de fag
De la al tău tătucă drag,
De la grădina cu flori.
De la fete şi feciori,
De la struţ de busuioc,
De la fecioraşi din joc,
De la struţ de măieran
Că nu vei fi fecior şohan,
Şi de la toată tinereţea
Cu care ţi-ai petrecut viaţa
Până astă dimineaţă!
Că-nsuratu nu-i târg de ţară
Să cumperi şi să vinzi iară
Şi nici nu este târg de boi
Să cumperi, să dai-napoi.
Ai ştiut, măi mire, bine
Când ai dat mâna cu a ta mireasă
La a ei părinţi în casă
Peste un blid de grâu curat
Si cu-n arvon de sărutat.
Insă noi cu câte ştim
Cu atâtea ne despărţim
Si cu-n struţ de busuioc
D-zeu să vă dea noroc".

Înainte ca mirele şi mireasa să meargă la biserică din nou "tarostele" are cuvântul:

"Onorat public şi cinstită adunare,
Să fiţi la un cuvânt sau două de ascultare
De la mic până la mare,
De la cel cu barbă sură
Până la cel cu ţâţa-n gură,
Căci tânăra noastră crăiasă
Zice aşa prin gura mea:
Că a avut şi ea odată
Un scump tată şi iubită mamă
Pe care-i doreşte să-i vadă
De faţa mesei.
Iubiţii mei părinţi,
Care m-aţi crescut
Cu multă trudă
Şi cu multă osteneală.
Iar acum când am ajuns şi eu mare
Spre a d-voastră ajutorare
Vine un crai şi mă răpeşte
Si-nspre ţara lui porneşte,
Dar eu nu pot să mă despart
De sânul părintesc
Ca să-mi ziceţi cu toţii
Si cu inima bună
Pe drumul care sunt îndemnată
D-zeu să-mi dea noroc şi viaţă.
Dimineaţă m-am sculat
Si pe faţă m-am spălat
Si-n grădină am alergat
Si-am văzut ruja cu rouă
Mi s-a rupt inima-n două.
Tucu-te rujă plină
Mutată-n altă grădină
De ce focu te-ai mutat
Si pe mine m-ai uitat?
Frunză verde de sub prun
Ia-ţi mireasă rămas bun
De la frunza cea de fag,
De la al tău tătucă drag,
De la frunza de sub cruce,
De la a ta măicuţă dulce.
Si foarte mult îi mulţumeşte
Că bine te-o ştiut creşte!
Ia-ţi mireasă rămas bun
De la flori de busuioc
De la fecioraşi din joc
De la pietrele din vale
De la prietenele tale!
Mireasă păruţul tău
Cum l-or pune sub haitău
Sub haitău şi sub cunună
Trece voia ta cea bună
Că nu vei avea o zi bună
Numai odată-n săptămână
Sau poate niciodată-n lună.
Că străinu-i tot străin
Poţi să-i faci din apă vin
Si nu-i faci pe-a lui deplin.
Poţi să-i duci şi dealu - n sat
Si-atunci va zice că n-ai lucrat.
Poţi să-l dai şi chiar în mână
Si-atunci va zice că nu eşti bună.
Dar nu te supăra mireasă
Că şi bota te-aşteaptă acasă
Şi mezdrită şi cioplită
După spate îi croită
Şi cioplită în patru dungi
Cât sunt spatele de lungi
Şi cioplită-n pătrăţele
S-ajungă şi peste şale.
Că mirele nu ţi-i frate
Să gândeşti că nu te-a bate
Şi n-a fi aşa de bun
Să nu-ţi deie câte un pumn
Câte un pumn şi câte o palmă
Să ţi-aduci dorul de mamă.
Cură valea cu bulbuci
Gată-te că acum te duci
Peste dealuri, peste munţi
La părinţi necunoscuţi
Peste munţi şi dealuri grele
Departe de ai tăi părinţi
Si de a tale surorile!
Dragile mele surori
Răsădiţi şi-a mele flori
Răsădiţi şi le udaţi
Si de mine nu uitaţi!
Creşteţi flori cât gardurile
Să astupaţi prilazurile
Să nu intre dorurile,
La părinţi necazurile!"

 

Adesea cântecele de nuntă sunt însoţite de strigături ce se constituie în îndemnuri la joc:

"Tropa, tropa pe podele
Că cizmele nu-s a mele!
Că le am din căpătat
Mulţumesc cu-i mi le-o dat".

în mesaje de dragoste:

"Măi, mândruţ frumuşel,
Nu-mi trimite atâta dor!
Trimite-mi mai puţinel
Şi hai dumneata cu el!"

ori în atitudini satirice:

"Nu mă da mamă-n Prilog
Nici îi apă, nici îi foc
Nici făină de un coc!"


Strigăturile sincronizează mişcările (paşii) dansatorilor, creează comuniunea sufletească a participanţilor la joc transmiţând în acelaşi timp felurite mesaje: morale, satirice, ori de dragoste.

 

Cântecele de înmormântare (bocetele) sunt cele cu care-şi însoţesc vămenii morţii la groapă exprimându-şi dragostea pentru cel dispărut, dar şi jalea şi neputinţa în faţa destinului şi-n faţa neiertătoarei morţi.
Credinţa în descântece, superstiţii, farmece mai există la populaţia vârstnică.
In trecut în localitate erau cunoscute unele vrăjitoare care ştiau să ,,ia" laptele de la vaci. Prin descântecul pe care îl făcea lua două felii de pâine şi aştepta momentul când din gospodăria de la care voia să ia laptele vacilor, plecau toţi de acasă, aceasta mergea în grajdul gospodarului şi zicea: ,,Iţi dau pâinea, tu dă-mi laptele", a doua felie o apropia de botul vacii să o miroase şi în gând rostea :,,Odată cu pâinea îţi duc laptele". Ducea felia acasă, o dădea la vaca care vroia să aibă lapte mult şi îi legă în coadă o fundă roşie să nu se poată desface vraja.
Azi se mai practică această vrajă, dar într-o măsură mai mică.
Multă lume apelează la farmacia naturistă, la plantele medicinale a căror importanţă este bine cunoscută de locuitorii comunei. Dintre aceste plante vindecătoare putem aminti:

  • catrafoiul - care este bun în vindecarea rănilor,
  • rostopasca - în comprese pentru ochi şi pentru curăţarea ficatului,
  • urzica - pentru purificarea sângelui,
  • păducelul - pentru inimă şi pentru buna circulaţie a sângelui,
  • pedicuţa - în tratarea rinichilor, reumatismului, crampe musculare,
  • coada şoricelului, cimbrişorul de câmp, barba ursului - în tratarea bolilor ginecologice, şi altele.

Deşi în trecut au fost mulţi olari, azi duc mai departe această îndeletnicire doar doi meşteri. Cel mai vestit olar este Istfanfi Gheza născut în anul l957, este angajat la Muzeul Tării Oaşului, unde are un program sponsorizat prin care realizează Cursuri de olărit pentru copii.
Impletind dragostea cu şoaptele pământului pe acea roată de olar, iau naştere frumoasele obiecte de ceramică ce sunt cunoscute şi apreciate chiar şi peste hotare.

Înapoi


Petiții online

Chestionare

Ce parere aveti despre noul site al Comunei?

foarte buna

buna

foarte proasta

necesita imbunatatiri

Votează